Cum îi apostrofase Marcel Ciolacu pe cei din USR: „Băi, secăturilor, voi faceți blat, nu noi!”. Se referise, evident, la presupusul „blat” dintre USR și AUR pe tema moțiunii de cenzură inițiată împotriva Guvernului Cîțu, din care făcuseră parte și ei, „soroșiștii”, așa cum sunt porecliți de PSD-iști.
Dar acea înțelegere tacită nu a fost de fapt un blat, ci o potrivire de interese parlamentare, având un cop politic strict punctual – căderea Guvernului Cîțu -, chiar dacă era sortită din start eșecului. Iar în plan financiar, rostul său era să întârzie oarecum adevăratul blat pe care PNL îl convenise deja cu PSD pentru folosirea discreționară a unei uriașe alocări din bani publici, prin PNDL 3.

Acum, sincer vorbind: chiar și printr-o eventuală cădere la acea vreme a Guvernului Cîțu, USR n-ar fi putut realiza, nici dacă ar fi dorit, vreo alianță cu AUR ca să conducă țara de la Palatul Victoria. Dar USR nici nu-și putea propune o asemenea alianță, pur și simplu nu are nimic în comun cu obiectivele și metodele dubioase ale AUR. Acea susținere a moțiunii de cenzură inițiate de AUR a avut o justificare politică solid, dar și o doză de aventurism, poate chiar teribilism. Până la urmă, indiferent de reușita sau eșecul moțiunii de cenzură, tot PNL și PSD ar fi ținut frâiele puterii în mâini, dominând numeric Parlamentul și având la Cotroceni un președinte care le făcea jocul.